De obicei nu fac copy-paste dar de aceasta data va voi oferi interviul dat de Dl Director General,necenzurat,neinterpretat netrunchiat,asa cum apare el in ziar.Nici macar nu voi comenta pe marginea lui.Va las pe dumneavoastra sa o faceti.Lectura placuta!
Seful penitenciarelor, Ioan Bala: «Greva generala a gardienilor este imposibila»
In timp ce judecatorii au intrat in protest national si suspenda programat sedintele de judecata, procurorii stau cu arma la picior pentru ca au aceleasi probleme legate de neacordarea dreptului de 50 la suta salarial, sindicatele din penitenciare agita sabia razboiului cu conducerea Administratiei Nationale a Penitenciarelor. In aceasta vâltoare a protestelor actuale se afla, la mijloc, Ministerul Justitiei. Pentru ca apele se agita si la penitenciare si se apropie ziua de 15 iulie, când sindicatele din domeniu au promis ca vor picheta ministerul, iar in 30 iulie se va declansa greva de avertisment, Gardianul s-a adresat, ieri, conducerii ANP, pentru a elucida problemele reale ce tin de situatia tensionata reclamata de sindicate si care sunt masurile pentru prevenirea ei.“Protestele sindicatelor din sistemul nostru penitenciar au la baza motive umflate artifical. Stim cu totii care este situatia in tara, subfinantarea nu se regaseste numai la noi, ci si in alte domenii, dar mai sunt si alte aspecte mai putin cunoscute de public. Sunt dispus, insa, sa cautam solutii impreuna , ne-a declarat, ieri, directorul general al ANP, Ioan Bala, inainte de intalnirea cu liderii sindicali.
Seful ANP ne-a explicat care sunt problemele reale ale sistemului si care sunt cele create artificial, subliniind ca, la aceasta ora, la nivelul conducerii institutiei se lucreaza la o reformare a sistemului, intrucat exista unitati de detentie sau centre pentru minori unde nu se mai justifica numarul angajatilor, iar altele sufera de un numar redus de salariati raportat la numarul de detinuti si complexitatea misiunilor.
- Cum stati cu bugetul? Mai bine ca instantele?
I.B.- Bugetul e la limita subzistentei, dar asigura functionarea sistemului si salarizarea personalului. Tot la limita. Avem, insa, si solutii.
Sindicatele din sistem v-au acuzat de incompetenta, de existenta unor conditii de munca degradante, de neplata orelor suplimentare, luarea unor masuri nefundamentate precum reprofilarea penitenciarelor... -Cum comentati?
I.B. – Le voi explica pe rand. Multe lucruri nu stau asa cum sunt redate de sindicalisti. Exista si un mecanism subteran care ascunde motive de suparare pe care ei nu le-au facut publice, care ii deranjeaza. Unele privesc incalcarea unor reguli profesionale, exista sesizari pe care noi le-am facut la parchet impotriva unor reprezentanti sindicali... Dosarul «Spor de TBC»-
Sa intelem ca exista dosare la Parchet?
I.B. – Da. Avem o plangere facuta la Parchetul Curtii de Apel in 25 iunie 2009 impotriva a doi angajati ai nostri de la Penitenciarul Rahova, pentru fals. Problema e mai veche. SNLP-ul obtinuse, prin hotarare judecatoreasca, acordarea unui spor de TBC, iar ANP ar fi trebuit sa plateasca suma totala de 56 miliarde lei ROL pentru un an de zile. La venirea mea ca director al ANP,. aceasta hotarare a fost atacata, iar suma s-a redus doar la 14 miliarde ROL. Asta a creat o stare de spirit tensionata in randul celor de la SNLP. S-a ajuns la tot felul de actiuni necivilizate, constante, impotriva consilierului juridic. Mai trebuie spus faptul ca pe lista celor cu dreptul la spor TBC se aflau si persoane care nu aveau acest drept. Lista era supradimensionata. -
Conditiile de munca din penitenciare s-au imbunatatit?
I.B. - Nu s-au inrautatit, dar acest aspect nu este imputabil managementului. Jilava n-a primit bani multa vreme, iar anul trecut s-au alocat 73 de miliarde RON pentru canalizare, retea de alimentare si am facut din acest penitenciar unul cu regim deschis si semideschis. Aceasta reprofilare a penitenciarului Jilava a fost apreciata de ONG-uri.
«Nu va fi nici o concediere»
- Despre ce masuri de redimensionare a schemei vorbeati? Vor fi concedieri?
I.B. - Nici vorba. Toti angajatii vor ramane in sistem. E vorba de altceva. Acolo unde a scazut, in timp, numarul de detinuti, nu mai putem pastra aceeasi schema. Va dau un exemplu: La Arad sunt cca 500 de angajati, iar la Giurgiu, doar 293, cu toate ca penitenciarele au cam acelasi numar de detinuti. La Centrul pentru minori de la Gaesti mai sunt doar 60 de copii, dar avem 260 de angajati. Nu e aberant? La Sibiu avem niste cladiri dezafectate si platim lunar patru oameni ca sa le pazeasca. Mai bine facem cu ele altceva. Sigur ca nimeni nu-i va da afara pe cei aflati in surplus de schema, dar vor fi mutatii. E vorba de o alta viziune, de o incercare de stabilizare pe baze echitabile a numarului de angajati, functie de specificul unitatii, numarul de detinuti, gradul de pericol social al acestora si complexitatea misiunilor.
Prima de vacanta, suspendata
- Cu orele suplimentare neplatite cum ramane?
I.B. - Legea spune ca pentru orele suplimentare se acorda timp liber, si numai daca nu se poate acorda acest liber, atunci se platesc. Nici aici lucrurile nu sunt tocmai clare, pentru ca avem unitati unde plata orelor suplimentare e zero si e vorba de penitenciare mari: Botosani, Braila, Craiova, Oradea, Satu Mare, Targsor. Pe Giurgiu, unde v-am spus ca avem deficit de personal, avem si 19.700 de ore suplimentare de platit.
- Si prima de vacanta?
I.B. - Am propus suspendarea temporara a acesteia. Dar, din totalul general de 18 miliarde ROL, a fost acordata deja suma de 10,2 miliarde. Repet, e vorba de suspendarea pe o anumita perioada, nu de eliminarea ei.
- Sustineti ideea demisiei ministrului justitiei?
I.B. - Personal, nu. Nu pentru ca as fi subaltern al acestuia, ci pentru ca a oferit tot sprijinul in gasirea unor solutii de normalizare a situatiei din sistemul penitenciar.
Directorul general al ANP, Ioan Bala, crede ca rezolvarea problemelor generate de criza nu sta in proteste sindicale.
“O greva generala e imposibila, si nimeni nu va permite ca un astfel de protest sa afecteze siguranta nationala. Eu imi doresc pace, nu razboi”.
Asa cum spuneam,ma voi abtine de la comentarii ,insa le astept pe ale dumneavoastra.Parerea dumneavoastra conteaza,pentru noi.
Toate cele bune!
6 Comments:
o greva generala e imposibila....ei zi sa mori tu! pai cit mai este? as zice altfel..d-ta dir anp pe viitor?asta da imposibil!
asa...si tu ai apreciat greutatea unei asemenea afirmatii? adica faci greva generala...va permiteti sa nu prezentati hotii la instante? isi asuma liderii de sindicat, alde dumitrascu si teoroc, responsabilitatea unor fapte de terorism? aveti voi, sindicalistii grevisti, taria morala de a va asuma acest lucru...pe naiba, o sa fugiti ca potarnichile...
buna all. si totusi se invirte!
oameni pro si contra,idei deasemenea,dar ma intreb oare care este adevarul?si tot eu imi dau raspunsul...undeva pe la mijloc!e clar ca se exagereaza si se manipuleaza de ambele parti..anp si sindicate.lipsa de comunicare, transparenta si interesele obscure ,cred eu ca sunt principalele motive ale acestui razboi.cum se va sfirsi,cine va avea de cistigat sau de pierdut timpul o sa le arate.cert este faptul ca prin sindicate ,prin actiunile acestora am cistigat multe drepturi,drepturi care legea deja ni le dadea iar altii nici macar nu voiau sa auda.si ca o parere strict personala ,vrind sa-i dau un rasp.d-lui de la 07 39..ai o idee ,prezint-o in termeni civilizati..cuvinte ca.. pe naiba,(ai uitat in puii mei),hoti(ppl) expresia fugiti ca potirnichile denota o lipsa de respect si o atitudine de tip comunist fata de o actiune (greva) care pina acum si-a urmat cursul legal..sa lasam persoanele si institutiile abilitate sa-si dea cu parerea daca contravine legii sau nu.cit despre 00 57 mai bine nu comentez... va salut si sa auzim numai de bine ca de asta avem toti nevoie!sorin
la 12:52, ce razboi, ce castig, ce pierdut frate???? care timp???? militienii au piedut deja...de ceva vreme. si continua sa piarda, ei de la ei. victoriile sunt efemere, o noua schimbare nu o sa mai aduca nimic nou. cate schimbari vreti sa fie ca sa muriti cu totii...fiindca asta o sa patiti...mancandu-va intre voi, o sa va manance istoria, fraierilor. hotii, si zic, hotii din parnaie...ei castiga!
Pentru anonimii (07:39/13:37):sa va fie rusine.In loc sa veniti cu idei,cu sfaturi si sa cautati sa puneti umarul alaturi de colegi in incercarea lor de a-si cere(in sfirsit)recunoasterea siacordarea drepturilor,v-atigasit voi sa incercati sa descurajati,sa cautati sa puneti bete in roate.Dar oare ati uitat ca cei ca voi a-ti fost primii la ghiseul caseriei atunci cind s-au acordat drepturi banesti(cistigate in urma unor actiuni in instanta initiate de sindicate)? Si apropo:daca e sa luptam pentru o cauza,un ideal trebuie sa ne sustinem liderii si sa,,murim" pentru convingerile noastre.Cei ca voi nu au ce cauta in rindurile noastre.
Post a Comment