Art. 10 (1) În vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situaţia de criză economică, în perioada octombrie-decembrie 2009, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare, au obligaţia de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia din următoarele măsuri:
a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare;
b) să reducă programul de lucru;
c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) şi b);
d) altă măsură cu efect echivalent.
(2) Cu respectarea prevederilor alin.(1), autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a-şi organiza activitatea, astfel încât să asigure continuitatea serviciilor de interes public.
(3) Modalitatea de aplicare a măsurilor prevăzute la alin.(1) se stabileşte cu acordul salariatului, după consultarea organizaţiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.
(4) În lipsa acordului sau în cazul în care, urmare a opţiunii exprimate de salariat, nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul şi numărul de zile libere, precum şi reducerea programului se stabilesc de conducătorul instituţiei publice, astfel încât să nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere într-o lună, iar diminuarea salariului să nu depăşească nivelul prevăzut la alin. (1).
(5) Angajatorul nu poate acorda zilele libere prevăzute la alin.(1) în zilele de sărbătoare legală.
(6) Zilele libere sau, după caz, reducerea programului de lucru prevăzute la alin. (1), (3)-(5) nu afectează durata concediului de odihnă anual şi sunt asimilate unei perioade de activitate, inclusiv în specialitate, efectivă. Salariatul beneficiază în această perioadă de toate drepturile cuvenite, potrivit legii, altele decât cele salariale.
(7) Pentru personalul militar din instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, măsura prevăzută la alin.(1) lit.a) se aplică pentru un număr de până la 14 zile calendaristice.
Art. 11 - Prin derogare de la prevederile art.119 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, şi până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010".
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
Legea privind reorganizarea unor autoritati...
Publicat de Luca Ioan la sâmbătă, noiembrie 07, 2009 1 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare
COMUNICAT
COMUNICAT
Referitor la: Decizia Curtii Constitutionale legata de prevederile "Legii
privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice,
rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si
respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar
International"
Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor
(FSANP) isi manifesta dezacordul in legatura cu decizia Curtii
Constitutionale din data de 04.11.2009 in care aceasta considera
constitutionale prevederile "Legii privind reorganizarea unor autoritati
si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea
mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana
si Fondul Monetar International".
De asemenea, FSANP considera inaplicabile dispozitiile acestei legi la
nivelul sistemului penitenciar din urmatoarele motive:
- Datorita specificului operativ, permanent, al activitatilor desfasurate
in unitatile penitenciare;
- Numarul imens de ore suplimentare (aprox 220.000), nerecuperate si
neplatite, inregistrate la nivelul anului 2009 in sistemul penitenciar;
- Lipsa cronica de personal care, in conditiile aplicarii acestei legi, va
face ca in anumite penitenciare sa fie imposibila desfasurarea
activitatilor curente.
In concluzie, FSANP, impreuna cu partenerii sociali, se opune aplicarii
dispozitiilor acestei legi, considerand abuziva si nelegala aceasta
atitudine a Guvernului Romaniei fata de salariatii din sectorul bugetar.
FSANP va propune masuri alternative, astfel incat sa nu fie afectate
veniturile salariatilor din sistemul penitenciar.
Sorin Dumitrascu
Presedinte
Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor
Publicat de Luca Ioan la sâmbătă, noiembrie 07, 2009 0 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare
luni, 5 octombrie 2009
NOUA ADRESA A BLOGULUI ESTE :
Publicat de Terminator la luni, octombrie 05, 2009 0 comentarii Linkuri de întoarcere către această postare