luni, 13 iulie 2009

Protestele continua - Pichetarea MJLC

In jur de 1000 de salariaţi din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt aşteptaţi, miercuri, 15 iulie, în faţa Ministerului Justiţiei, pentru a protesta faţă de problemele cu care se confruntă sistemul penitenciar.

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) şi Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) acuza conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) de "lipsă de implicare", "incompetenţă" şi "agresivitate".

Sindicaliştii cer finanţarea la un nivel decent a sistemului penitenciar, demiterea conducerii sistemului penitenciar, respectiv a subsecretarului de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, Radu Ragea, "având în vedere incompetenţa demonstrată precum şi lipsa de transparenţă în actul managerial".

Sindicaliştii mai vor desfiinţarea Direcţiei de Prevenire a Criminalităţii şi Terorismului, "având în vedere acţiunile de intimidare a liderilor de sindicat prin intermediul acestui quasi-serviciu secret". "Pe lângă presiunile făcute de conducerea ANP direct asupra liderilor sindicali, considerăm inacceptabil faptul că Direcţia pentru Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului – fosta SIPA, a primit dispoziţii de a încadra informativ liderii şi alţi militanţi sindicali", se arată în comunicatul remis pentru NewsIn.

Sindicatele din penitenciare, reprezentând 11.000 de membri din cei 12.300 de salariaţi, au declanşat, începând cu 30 iunie, o serie de acţiuni de protest pentru rezolvarea problemelor sistemului penitenciar românesc. În data de 25 iunie, Ministerul Justiţiei si Libertatilor Cetatenesti(MJLC) şi ANP au fost notificate cu privire la declanşarea conflictului de munca. Prima acţiune de protest a avut loc pe 30 iunie, când personalul din toate penitenciarele a purtat banderole în semn de protest.

Sindicaliştii susţin, în comunicatul remis luni, că pe 30 iulie va fi declarată greva de avertisment, după care, "dacă nici în acest moment nu se întrevăd soluţii concrete", salariaţii din penitenciare vor declanşa greva generală.

Sindicaliştii mai reclamă "indiferenţa şi lipsa de profesionalism cu care este tratat sistemul penitenciar de către conducerea Ministerului Justiţiei şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor". "Lipsa de interes şi de profesionalism au dus la subfinanţarea cronică a sistemului penitenciar, condiţiile de lucru sunt degradante şi umilitoare, iar autorităţile refuză să-şi onoreze obligaţiile legale privind transparenţa decizională şi colaborarea cu organizaţiile sindicale reprezentative", se arată în comunicatul remis, luni, agenţiei NewsIn.

Sindicaliştii susţin că sistemul penitenciar se află în "incapacitate funcţională", deoarece majoritatea penitenciarelor sunt ameninţate cu întreruperea utilităţilor, iar drepturile salariale ale personalului nu pot fi asigurate. În comunicat se precizează că sunt necesare 112 milioane de lei pentru plata facturilor la utilităţi.Sindicaliştii mai reclamă lipsa de personal, dotările de "nivelul anilor '60" si lipsa transparenţei decizionale.


Sursa : Cotidianul

0 Comments: