Sub protectia anonimatului, angajati ai Penitenciarului Vaslui scriu pe www.penifest.blogspot.com (un blog dedicat sistemului penitenciar românesc) despre cele mai “fierbinti” întâmplãri din unitate. Vasile Cotoc, directorul interimar al Penitenciarului Vaslui, rãspunde la toate aceste teme de discutie, într-un interviu acordat cotidianului nostru.
- În ce constã programul pilot despre care se aude cã va fi implementat la Penitenciarul Vaslui si care a fost deja aplicat la Penitenciarul Mãrgineni?
- Este un nou program de lucru. Concret, se trece de la programul 12 cu 24, 12 cu 48, cum se lucreazã acum, la trei schimburi. Schimbul unu va fi de opt ore, al doilea de sapte, iar al treilea de nouã ore.
- Care sunt avantajele acestui program?
- Avantaje ar fi foarte multe. În primul rând, s-ar reduce considerabil numãrul de ore suplimentare efectuate. În actualul program de lucru, pentru a munci 168 de ore pe lunã, numãrul maxim prevãzut de Codul muncii, un angajat trebuie sã prindã într-o lunã 14 ture. Dar sunt care prind si câte 15 sau 16, iar asta înseamnã 12 sau 24 de ore în plus.
- Pe blogul penifest am vãzut cã angajatii Penitenciarului Vaslui nu au o pãrere prea bunã referitoare la acest program...
- Ca în orice colectivitate, existã si opinii pro, dar si opinii contra. Cei care se opun o fac, probabil, pentru cã s-au obisnuit cu programul. Apoi, de ce sã ne ascundem dupã deget, multi dintre angajatii nostri au afaceri de familie si le convine cã au câte douã zile libere, timp în care se aprovizioneazã cu marfã sau mai stiu eu ce fac.
- Din câte am observat, oamenii care nu doresc implementarea acestui program de lucru se bazeazã pe puterea sindicatului. Ar putea sindicatul sã împiedice implementarea acestui program?
- Cu sindicatul, cum sã vã spun eu, e ca si la nivel înalt. Orice decizie se ia cu consultarea sindicatelor. Dar în ceea ce priveste deciziile, ce pot sã spun. Se dau hotãrâri de guvern pe care sindicatele, dupã aceea, le contestã. Ideea e cã decizia se ia de cãtre conducerea institutiei cu consultarea sindicatului. Consultarea, nu acordul! Sunt doi termeni diferiti, douã notiuni distincte. Dar, de cele mai multe ori, între sindicat si conducerea unitãtii se ajunge la o solutie convenabilã ambelor pãrti. Si-apoi, dacã ne referim strict la acest program, sindicatele ar putea spune “dacã-i ordin, cu plãcere”, chiar dacã nu mai suntem o institutie militarizatã, ci functionari publici cu statut special. Deocamdatã, programul nu este decât un experiment, care se va încheia la sfârsitul lunii martie. Atunci, se vor vedea rezultatele programului si atunci se va decide dacã este bun sau este rãu.
- Referitor la acei detinuti care, odatã eliberati conditionat, nu s-au mai întors, directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Ion Bãla, spunea cã Vasluiul este singurul judet în care politia a fost anuntatã abia la o lunã de la expirarea termenului la care un detinut trebuia sã se întoarcã în puscãrie. Cine se face vinovat de acest episod? S-au dat sanctiuni în acest caz?
- Nu a fost singurul caz cel de la Vaslui. Dar conform declaratiei domniei sale, trebuie sã recunoastem cã a fost o asemenea situatie la Vaslui. Acum, acel detinut este decedat. În fine, noi am sesizat comisia de disciplinã cu privire la acest lucru, urmând sã rãspundã cei doi ofiteri de la biroul Evidentã.
“Eu stiu ce se întâmplã aici. Afarã, nu stiu ce se întâmplã”
- Tot pe blogul penifest, la articolul “Vânãtoarea continuã. Azi plângere penalã”, este postat un comentariu în care se vorbeste de practici securisto-comuniste prin care se intentioneazã “legarea” agentilor de pazã. Pe scurt, se spune cã o sefã de sectie i-ar fi dat tigãri unui detinut, care avea misiunea sã convingã un agent sã le primeascã. Fiind refuzat de agent, pânã la urmã, detinutul i le-a pus în hainã.
- Stiu la ce vã referiti. Au fost mai multe sesizãri - asa cum sunt peste tot - cã unii agenti ar “pune mâna”.
- Cine a fãcut acele sesizãri?
- Ca si dumneavoastrã, avem sursele si metodele noastre. Sunt metode confidentiale. Eu le-am spus de atâtea ori agentilor sã nu primeascã nimic de la detinuti! Le-am explicat cã un detinut nu-i va pârî un an, doi, cinci sau cât stã pe-aici. Dar dupã cinci ani, când se libereazã, tot spune, cã asa e detinutul. Ceea ce a încercat sefa de personal a fost ca un test pentru agentul respectiv. Am vrut sã vedem dacã se probeazã o sesizare. Agentul a respins fiecare încercare de a i se da tigãri, iar atunci când a gãsit pachetul, a venit imediat si mi-a raportat, deci nu ne putem gândi cã “pune mâna”.
- În cadrul aceluiasi comentariu se spunea cã Ion Luca, liderul de sindicat, pregãteste un material despre aceastã întâmplare, pe care îl va da publicitãtii.
- Am vorbit cu Luca si i-am spus cã sindicatul nu trebuie sã protejeze lichelele si pe cei care nu vor sã munceascã. Eu cred cã pe aceste bloguri aruncã vorbe chiar cei care se simt cu musca pe cãciulã. O altã problemã ar fi cã se aduc în unitate telefoane mobile. Una dintre modalitãtile de aducere o reprezentãm chiar noi, angajatii. Noi nu dispunem de aparaturã ultraperformantã astfel încât sã detectãm telefoanele mobile, nici nu ne putem perchezitiona colegii în fiecare zi. Atunci le spunem si le repetãm la infinit cã nu e voie sã aducã telefoane la detinuti. Dar dacã primim sesizãri cã cineva a adus, nu putem face altceva decât sã-i momim ca sã aflãm. Apoi ce, nu avem voie sã facem asta? Multi dintre ei vorbesc despre metode securiste când nici mãcar nu au prins vremurile alea. Liderul de sindicat voia sã publice treaba cu sefa de sectie probabil tot pe un blog din ãsta, dar l-am convins cã noi nu apãrãm hotii.
- Dupã aparitia materialului “Se-mpute Brânzã”, pe editia electronicã a cotidianului nostru au apãrut mai multe comentarii. În unul dintre ele se spunea, citez, “toatã ziua Brânzã bea cu Iordan M., Malos, preotul Istrãtucã, Vãtãmanu”. Cum comentati?
- Unde sã bea? Aici, în unitate?
- Cred cã la asta se fãcea referire.
- Acest lucru este exclus. Eu stiu ce se întâmplã aici. Afarã, nu stiu ce se întâmplã. Dacã se duc împreunã la un sprit, e treaba lor. Apoi, mi se pare firesc, pentru cã sunt colegi, lucreazã în acelasi birou. Eu chiar apreciez omul care îsi face timp si de un sprit.
- Am primit un e-mail prin care ni se comunicã faptul cã purtãtorul de cuvânt s-a schimbat. Nu mai este Eusebio Brânzã.
- Da, el a vrut sã renunte la aceastã functie. În plus, tocmai am încadrat un ofiter pentru secretariat care va prelua si atributiile purtãtorului de cuvânt.
- Am înteles cã, în anul 2002, o fostã detinutã l-a acuzat pe comisarul Eusebio Brânzã de hãrtuire sexualã. S-au fãcut cercetãri si, din câte stiu, a fost sanctionat. Ce sanctiune i s-a aplicat?
- Îmi amintesc ceva-ceva, dar nu cred sã fi fost sanctionat, pentru cã nu au fost suficiente probe. Stiu cã au fost ceva discutii, dar nu stiu de vreo sanctiune disciplinarã.
- Sanctiunile disciplinare nu sunt atasate la dosarele angajatilor?
- Ba da, dar numai angajatul are acces la dosarul sãu si seful de la personal. Apoi, datele din dosarul angajatului sunt confidentiale, nu avem dreptul sã le facem publice si nici nu mi se pare corect sã le facem.
Sursa : OBIECIV de Vaslui
Recomandari...
Acum 14 ani
24 Comments:
deci v-ati lamurit stimati colegi.sa dansam dupa cum ne cinta...indiferent de ritm...tui''balada masii''
Ma intreb ce se facea musiu Cotoc pe timpul cand lucra la R.U.daca era si RAMONA.
Il prindea cu mîţa-n sac.
Oare a uitat ce a facut??
Nu cred ca se va lucra la program de 8 ore ptr ca la Margineni dupa vizita liderului snlp se pare ca o sa se revina la vechiul program ptr ca se cheltuie f mult cu transportul,tot se fac ore suplimentare tot sant restante mari la concedii pe 2008 asa ca, cine a clocit asta cu program de 8 ore sa se duca si sa ne lase . Va salut
d-le luca aveti ceva noutati in legatura cu programul pilot? ce se intimpla la margineni si ploiesti? poate anp deschide larg ochii si vede ca acest program nu avantajeaza cu nimic lucratorii de la schimburi...ce aduc ei ca argument sunt gogosi . de ce nu recunosc ca in spatele acestor proiecte stau comenzile politice iar frica de a nu-si pierde scaunele ii face sa greseasca..de la cel mai inalt nivel pina la directorii de penitenciare
din spusele d-lui cotoc reiese ca ,colectivul penit.vaslui este format din lichele,hoti si agenti care nu muncesc.bravo taticule esti tare!iti cam permiti! si cind te-or lasa astia hotii lichele asa cu ochii in soare.......mamaaaaaaa.au mai fost ca d-ta si ghici? cum au venit asa au si plecat...fiti respectuos cu colectivul din subordine ca datorita lor raportati la directie ca e ''fara probleme''
de ce cenzurati?... sa inteleg ca ce nu va convine nu postati? atunci degeaba ati infiintat acest blog... ar trebui ca subiectivismul sa nu isi gaseasca locul... tind sa cred ca animite crititci isi au rostul...
ca bine zice 1148.motiveaza de ce ai scos acele comentarii .si ce contineau ele
Atat timp cat sub masca anonimatului veti transforma blogul in oferte sexuale, cat timp comentariile vor ataca persoane care nu au nicio legatura cu materialul postat, cu riscul de a fi injurat, va voi cenzura. Suntem cititi zilnic de sute de persoane, de presa, si pentru cativa care transforma blogul in rabufniri personale, nu vreau ca sa se zica, pe langa altele, ca la Vaslui s-a nascut prostia.
Cu bine.
cum a mai ramas d-le luca cu pr de 8 ore dupa vizitele d-lor la cele 2 unitati?au realizat ca nu merge?
ei na,bai nea luca! te pomenesti ca la vaslui so fi nascut bre saracia si nu prostia! treaba aia cu oferta sexuala e drept,cam obraznica daaa de.... o zis si omu ce-l durea,cit despre atacul la anumite persoane fara a fi puse in discutie...ce sa zic ...daca au legatura ...politicos... trebuie sa spui adevarul.blogul asta este un cistig mare nenea luca.. e o modaliate de a vedea si distinsii nostri ''colegi'' viziunea noastra asupra domniilor lor.sunt adevaruri care trebuiesc spuse.
Pentru anonimul de la 15:15
Am intrat in posesia materialului intocmit de cele 2 organizatii sindicale(F.S.A.N.P si S.N.L.P)care au evaluat programul pilot in cele 2 penitenciare.Materialul are 16 pagini si in functie de cerintele dvs. si de timpul liber va voi prezenta cele constatate.
Cu bine,
Luca
dupa cum spui cam nu suna prea bine.mergind pe ideea colegului de mai sus...intrebarea este se baga ori nu acest program?
Pentru anonimii de mai sus:
Programul de 8 ore este foarte bun pentru cei care nu au afaceri si foarte rau pentru cei cu SRL-uri pe numele bunicii,AF pe numele nevestei,etc:)
Da programul intra in vigoare de pe 01/03/2009 unde vom fi monitorizati dintr-o VOLGA neagra cu geamuri fumurii.
Cu bine
AGENTUL V.I.P:)
de la ce vine vip? de la very idiot persons? cred ca esti unul din aia invidiosi care nu il duce mintea sa faca si altceva in afara de munca la c...hotului. si nici cuvintele nu sunt ale tale.apartin cuiva care are academie.
Pai asta e o mare problema in sistem,unii vin la serviciu si se gandesc la afaceri..pai trebuie sa se hotarasca,pot pleca din sistem sa faca afaceri daca vor.
Probabil ca cei care nu au afaceri sunt niste fraieri nu?
Din cauza asta suntem asa de "profesionisti",de la primul pana la ultimul,venim la serviciu si ne gandim la afaceri si ii privim cu mila/sila pe cei care nu stiu sa se "descurce".
Desi lucrati intr-o institutie respectata si aveti un loc de munca stabil si destul de bine platit nu va mai saturati sa aduceti acuze conducerii...nu va inteleg. Chiar credeti ca ati fi mai buni? Dovediti-o si apoi mai dati-va cu parerea ! Unii chiar nu stiu ce e cu ei si se trezesc pe blog ...Respect! >:)
fuji repede si ia-ti zona ca furi curent mai anonimato.auzi:institutie respectata,destul de bine platiti....da .si o sa aducem acuze incontinuare atita timp cit noi cei de jos vom fi tratati ca niste sclavi pe a lor plantatie.sa dovedeasca ei in primul rind ca sunt la putere ca sunt mai buni,daca nu la revedere.si la urma auzi...respect! poi ce respect ai aratat dumitale fata de opiniile noastre? ce s-a scris este adevarat.noi cind gresim suntem trasi imediat la raspundere,pe ei cine ii trage la raspundere cind gresesc.inca suntem la locul nostru si ne cautam de treaba si singurile rabufniri sunt aici pe blog.poate artrebui sa ne apucam de scris mai sus
1. La Margineni se aude ca Ploiestiul e multumit de noul program si invers. Nici 10% din personal nu e multumit(or avea toti afaceri sau pur si simplu au familii cu care sa-si "piarda" timpul?). 2.daca ai si tu o mica afacere nu mai esti profesionist?!!! dar consilierii si primarii si deputatii si senatorii mai sunt profesionisti daca au si biznisurile lor?
@ "fuji": Ce inseamna "anonimato" ? In caz ca nu vezi mesajul este semnat... Este adevarat tot ce s-a scris ? Nu pot sa iti dau un raspuns exact, dar daca scrii mai sus iti vei rezolva frustrarile ? Tot acolo vei lucra, tot acelasi lucru vei face toata viata...director nu vei ajunge pentru ca nu ai vrut asta niciodata (daca voiai, nu te aflai acolo unde esti acum). Nimeni niciodata nu va trata in mod egal un agent si un ofiter(nu ca nu ar fi egali, prin lege, dar ceva ii diferentiaza-!!!!!!!!) ...asta se pare ca nu iti este clar ! >:)
BA DA MARI VA MAI DATI VOI ASTIA CU FACULTATILE VOASTRE!!!DE AIA STATI CU NASURILE PE SUS????? AVETI GRIJA SA NU CALCATI IN CEVA......MOALE.
Fa si tu facultate sa vezi ce inseamna si apoi poate mai stam de vorba...Cu replici de acestea semi-analfabete sau cel mult de absolvent ( :) ) de profesionala nici n-ar trebui sa ridici nasul din acel "CEVA......MOALE" despre care vorbesti. Aaa, si nu imi spune de facultati facute la ID pe la universitati de "CEVA......MOALE", gen Petre Andrei sau Spiru Haret.
Post a Comment