Confesiunile unui gardian

Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea a fost, ieri, gazda unui eveniment mai puţin obişnuit pentru o astfel de instituţie: o lansare de carte. Fostul subofiţer de penitenciare Ioan Chertiţie a lansat volumul „Confesiunile unui gardian“, mărturisirea unui om care a avut curajul să-şi ceară iertare pentru suferinţele la care i-a supus pe deţinuţii cărora le-a fost paznic înainte de 1989. La lansare a asistat şi preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, Octav Bjoza, care a declarat că ar fi vrut să asiste la astfel de mărturisiri şi din partea gardienilor închisorilor prin care a trecut ca deţinut politic. Pe lîngă aprecieri legate de psihologia deţinuţilor de drept comun, dar şi a gardienilor, cartea face o radiografie a situaţiei din închisorilor româneşti de dinainte, dar şi de după 1990. Tot ieri, la penitenciar a fost prezentat şi documentarul artistic „Temnicerul“, film inspirat din viaţa autorului cărţii.


Cheia succesului

„Cheia succesului meu a fost faptul că am reuşit, de la un moment dat, să mă cobor şi să mă ridic la nivelul fiecărui deţinut. Din momentul schimbării comportamentului meu am avut o ascensiune fulminantă, eu fiind singurul gardian pe care deţinuţii de la Penitenciarul din Baia-Mare, care s-au revoltat în decembrie 1990, l-au acceptat între ei“, a spus autorul cărţii, după care a recunoscut că gestul său de a-şi cere iertare de la cei cărora le-a aplicat unele „tratamente“ mai puţin umane a şocat lumea din sistemul penitenciar. Fostul miliţian, care recunoaşte că a fost, o bună perioadă de timp, un adevărat torţionar, spune că schimbarea sa s-a datorat unor momente speciale care au topit masca de ceară sub care omul Ioan Chertiţie se ascundea. „Primul moment a fost într-o zi cînd am însoţit deţinuţii la tribunal. Acolo, în timp ce îmbarcam deţinuţii, un copil de 6-7 ani s-a strecurat printre noi, s-a agăţat de cătuşele unui deţinut şi a spus simplu: «Te iubesc, tăticule!», fapt care m-a marcat definitiv“, a povestit fostul gardian. Al doilea moment evocat de autorul cărţii s-a petrecut într-o seară cînd citea scrisorile pe care deţinuţii le primiseră. Într-una dintre ele, un alt copil scrisese: „A început să ningă. Tăticule, de ce nu vii să ne jucăm cu zăpadă?“. „Aceste două momente, pe lîngă alte întîmplări cotidiene, mi-au deschis ochii şi m-au transformat radical“, a spus autorul cărţii.

Continuarea aici