vineri, 2 octombrie 2009

Mica dictatura a marilor orgolii

De multe ori lucrurile aparent banale pot deveni de o importanta deosebita in relatiile interumane.Cuvinte care pentru cei mai multi reprezinta simple enunturi,cu sau fara continut,pot deveni pentru unii veritabile atacuri la persoana.Pot fi interpretate astfel, de obicei ,de catre cei carora instinctul le spune ca ar putea fi vorba despre ei.Instinctul,nu altcineva.Pentru ca putini sunt cei care-i spun omului in fata ce gandesc despre el. Atunci cand cineva ii spune sau face in asa fel incat cel vizat sa afle parerea majoritatii despre el,automat pierde statutul de prieten,amic sau apropiat al acestuia.Pentru ca de cele mai multe ori este mai usor sa negi realitatea reprosurilor, decat sa incerci sa intelegi sau sa indrepti ceva.

Chiar daca argumentele aduse de ,,contestatar'' sunt pertinente,documentate si evident legate de activitatea celui care se simte,,cu musca pe caciula",acesta din urma va nega din toate puterile evidenta,refugiindu-se in umbra principiilor,datoriei sau constiintei proprii.Mai pot fi invocate ordine,dispozitii,regulamente,bla,bla,bla...De fapt,adevarul doare!Unii resimtim durerea asa cum este,altii o amplifica,dandu-i conotatii catastrofale,percepand-o ca pe un sfarsit,fiindu-le imposibil sa depaseasca momentul.Problema intervine atunci cand astfel de persoane se afla in pozitii din care pot ,,sanctiona" pe cei care le tulbura tihna pauzelor de cafea sau reveriile narcisiste despre supercalitatile lor.Daca impulsul majoritatii oamenilor este de a combate logic acuzele care le sunt aduse,exista oameni a caror singura reactie este negarea vehementa si dorinta obsesiva de razbunare.

Daca acesti oameni se afla in categoria celor cu putere de decizie,va puteti imagina urmarea,isi vor urmari ,,victima"cu atata indarjire si vor fi manati de o asa puternica dorinta de ,,a da o lectie" incat orice pretext il vor transforma in motiv si orice ocazie va deveni ,,momentul potrivit".In zadar li se vor cere explicatii si argumente care sa justifice actiunile lor revansarde,in cel mai fericit caz o sa auziti doar niste propozitii simple,incoerente si lipsite de orice logica.De obicei se raspunde cu:,,asa vreau eu", ,,nu trebuie sa ma justific in fata ta"sau ,,cine esti tu sa-mi ceri MIE socoteala?" Lipsa de reactie a celor care ar putea sa le tempereze pornirile dictatoriale,denota ori acordul tacit cu actiunile intreprinse,ori lipsa de putere si autoritate in fata acestor ,,razbunatori".Indiferent de situatie,de cele mai multe ori inactivitatea lor nu face decat sa atate flacarile mocnite ale conflictelor iscate de dorinta de ,,sange" a celor mai sus amintiti.La fel de periculoasa este si lipsa reactiei asa numitei,,opinii publice'',care nu face altceva sa legitimeze actiunile intreprinse impotriva celui/celor care au avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume,nerealizand ca atunci cand vor fi direct vizati ,sansele ca cineva sa le sara in ajutor sunt egale cu suma reactiilor de la cazul precedent.


Acesta nu este un pamflet si nu este inspirat din nici un studiu al ziarului Adevarul.
Acestea sunt parerile si opiniile personale in legatura cu reactiile la articolele Terminatorului.

12 Comments:

Anonim said...

e un inceput!e bine ca se aud voci..sunt unul din cei caruia i s-a bagat pumnul in gura.recunosc ca nu am avut puterea si curajul sa-i infrunt.acum stiu ce am de facut..

Anonim said...

Ai grija ce faci sa nu-ti pierzi serviciul. Art. 70 din Legea 293, republicata prevede "Sanctiunile disciplinare care pot fi aplicate functionarilor publici cu statut special sunt:
a) mustrarea scrisa;
b) diminuarea drepturilor salariale pentru functia indeplinita cu 5 - 10% pe o perioada de 1-3 luni;
c) amanarea avansarii in grade profesionale sau functii superioare, pe o perioada de la 1 la 2 ani;
d) trecerea intr-o functie inferioara pana la cel mult nivelul de baza al gradului profesional detinut;
e) revocarea din functia de conducere;
f) destituirea din sistemul administratiei penitenciare.

Dupa cum observi a aparut si destituirea din sistemul administratiei penitenciare.
Dar tu iti gasesti sigur un loc de munca mai bine platit si fara sa muncesti nimic. Succes!!!

Anonim said...

Pentru anonimul care a invatat sanctiunile din Legea 293.

Sefu(???)ce destept(?)esti matale, vad ca esti la curent cu sanctiunile disciplinare din L293/2004, dar vezi ca inainte de lit.f(destituirea din sist.adm. penitenciare)este lit. e-REVOCAREA DIN FUNCTIA DE CONDUCERE.
Apropo, revocarea se aplica palmasilor sau ...celor cu scaune inalte?

Anonim said...

da.sunt de acord cu tine 23 37.daca incalc legea si regulamentele atunci pot fi tras la raspundere.insa iti atrag atentia ca si tu esti supus aceleasi legi.iar abuzul in servici se pedepseste maria-ta

Anonim said...

Ptr. 16.00 si 16.36
Si eu sunt palmas ca si voi. Acest lucru nu inseamna ca si sunt de acord cu metodele voastre. Daca aveti ceva de reglat incercati sa o rezolvati intr-un mod civilizat. Nu incercati sa sugerati ca aveti multiple posibilitati iar civilia va asteapta cu nerabdare. Nu incerc sa-mi discut colegul(aceste lucruri noi le-am discutat la ...) . Doresc mai mult realism si ... .

Anonim said...

Pentru palmasul cel viteaz.
Ce inseamna pentru tine a rezolva o problema in mod civilizat?, a te muta sefii de pe un schimb pe altul,fara sa te intrebe,ca asa vor anumite"orgolii", este civilizat?, a te antepronunta, inaintea instantei de judecata, ca esti vinovat de o anumita abatere disciplinara si a-ti reduce suma cu care trebuia sa fii premiat cu 60%, precum si diminuarea celui de al 13-lea salariu, este civilizat?
Cat despre civilie...este loc si pentru tine.

Anonim said...

Ptr. anomimul de la 12.14
Ptr. mine inseama sa-ti desfasori activitatea potrivit legii, sa o termini cu toate prostiile tale, sa revii cu picioarele pe pamant( nu uita drumurile catre puscaria Iasi), sa inerci sa scrii gramatical, sa o termini cu toate idiotenile tale ( debaraseazate de tiganul de Artene). Daca doresti sa vorbesc mai mult, nu ezita. O sa ai mari surprize, prietenii stiu de ce. Luca, nu uita cine esti si cine ai fost.Ai mare grija. Bafta!!!

Anonim said...

Pe zi ce trece ma gandesc sa postez cateva imagini pe YouTube. Aceste imagini sunt despre reprezentantii Sindicatului Megas Vaslui. Ce spui mister Luca, dar mister Mititelu( sa nu spui ca esti plecat la puscaria Iasi), dar dumneavoastra mister romm Artene. Este greu cand esti atacat si nu stii de unde vine. Bafta!!!

Luca Ioan said...

Pentru anonimii de la ora 14;29 si 16;10, de fapt pentru acelasi anonim.

Buna ziua
Prietene, vad ca esti tare suparat pe colegii tai daca te-ai dezlantuit in comentarii ca o tata din piata Traian.Nu conteaza etnia omului, poti fi tigan dar in acelasi timp esti si OM, pe cand tu te pretinzi ca esti de o etnie ariana si mai ai mult pana la conditia de a merge ...in doua picioare.
Despre Mititelu, fiecare are necazuri in viata, deplasarile la Iasi au fost facute independent de vointa omului.Cat despre mine am ramas acelasi om de cand am terminat scoala militara. Nu ma sperie amenintarile tale, si stii de ce. Daca ai fotografii sau alte materiale despre sindicatul Megas te rog, poti sa le publici. Ai un dosar cu toate activitatile desfasurate de sindicat? Noi, sindicatul, nu am avut timp de asa ceva.
Pacat,incepuse sa mearga bine treaba in penitenciar, dar cine seamana vant va culege furtuna...


Cu bine,
Luca.

Anonim said...

14 29,16 10...poate unul si acelasi....poate...cu ce esti mai presus cind sustii ca acesti domni au facut si dres cind d-ta parsivule te-ai ocupat cu strinsul de probe,cu filmari ,cu foto?a/intreb? hotul de hot se teme...sa-ti fie rusine..si da.poti sa-mi spui orice,poti sa ma jignesti cum vrei d-ta...dar cu nimic nu va schimba parerea mea despre cei de teapa ta.daca ai probe ceva care sa-i compromita...da-i d-le pe topogan si sa terminam cu debandada asta.or sa cada,dar iti spun ca or' sa vina altii...tu esti unul,retine asta..noi suntem..''prosti'' dupa cum iti place sa crezi..dar MULTI prietene.MULTI.

Terminator said...

Ptr anonimul pe viata de la 16:10

Am RUGAMINTEA la tine sa spui aici pe blog tot despre drumurile mele la Iasi si daca gresesti undeva te voi corecta eu.
Imi cer scuze in mod public pentru greselile gramaticale(gen:romm)pe care le-am facut si ... DA,DORESC SA VORBESTI MAI MULT anonimule.
Insist sa publici poze cu reprezentantii Sindicatului MEGAS, nu numai pe YOUTUBE ci si pe blog dar da-mi voie mie sa-mi aleg singur persoanele din anturajul meu,indiferent de etnia lor.Tu nu poti face parte dintre ele.
Cine este LUCA stiu...spune-mi tu te rog cine a fost ?

Anonim said...

Reactia ta este graitoare.Lipsa ta de contraargumente te determina sa improsti cu mizerii.Limbajul folosit nu face altceva decat sa arate tuturor nivelul pe care l-ai atins pe scara evolutiei.In vasta ta cultura si datorita performantelor tale culturale ai reusi sa scrii inerci in loc de incerci si debaraseazate in loc de debaraseaza-te!Cultura generala inseamna si altceva decat reclamele la bere(...prietenii stiu de ce...).
Folosirea limbajului familiar nu este intamplatoare,respectul trebuie sa-l castigi.Nu se acorda prin decizie!
Paul Artene