Preşedintele României, Traian Băsescu, a promulgat, vineri, 17 iulie, Legea privind Codul penal şi Legea privind Codul Civil. În data de 22 iunie, în două şedinţe succesive ale parlamentului, Guvernul României şi-a asumat răspunderea pentru ambele Coduri, fără ca vreo formaţiune politică să depună, ulterior, vreo moţiune de cenzură.
Premierul Emil Boc a prezentat schimbările pe care le aduc noile coduri, printre acestea numărându-se prevederea de noi infracţiuni, reglementarea dreptului la viaţă, sănătate şi demnitate, introducerea de garanţii suplimentare pentru clienţii băncilor etc.
Premierul a declarat că este prima dată când proiectul Codului Civil reglementează drepturi precum cel la viaţă, la sănătate, integritate, la viaţă privată, demnitatea persoanei, respectarea memoriei persoanei decedate.
În domeniul legislaţiei pentru familie, printre noutăţile proiectului de Cod Civil se numără şi legiferarea instituţiei logodnei, în cazul căreia se poate opta fie pentru comunitate legală de bunuri, fie pentru separaţia bunurilor. În cazul divorţului, Codul aduce două noi proceduri: procedura administrativă de divorţ şi cea notarială, proceduri la care pot recurge soţii care nu au copii minori şi când ambii soţi sunt de acord cu divorţul.
Continuarea aici
Recomandari...
Acum 14 ani
1 Comment:
Post a Comment