joi, 25 iunie 2009

Politically correct


Americanii folosesc aceasta expresie pentru a defini ceea ce este indicat sa exprimi intr-un discurs public,in asa fel incat sa nu poti fi atacat de dusmanii politici si sa fii etichetat ca fascist,rasist sau mai stiu eu cum altfel.Si intrucat noi suntem tara europeana care tinde sa devina leaganul noii democratii mondiale,prin experimentarea tuturor posibilelor variante democratice concepute in diverse cancelarii vestice,am preluat si acest dicton.Doar ca la noi se aplica in toate straturile societatii si in toate cazurile cand cel caruia i se adreseaza a deranjat prin discurs sau atitudine.
Unul din cele mai elocvente exemple in acest sens este cel legat de folosirea cuvantului,,tigan'',inlocuit prin decizie politica de cel de rrom.Si asta cu toate ca tiganii se adreseaza unul altuia cu acest apelativ.Dar despre acest aspect s-a mai discutat in multe ocazii,de catre diversi specialisti,care nu au ajuns la nici o concluzie tocmai pentru ca cineva a hotarat ca nu e corect sa folosim aceasta expresie pentru ca lezeaza sentimentele unei etnii,ma rog,nationalitati,mai nou.

Revenind in curtea noastra,nu putem uita de oribilul,degradantul cuvant ,,detinut'',care a fost inlocuit de mai democratul p.p.l..Care are neajunsul de a nu fi un cuvant, ci o expresie, ce se traduce prin ,,persoana privata de libertate''.Si conform DEX aceasta este explicatia data cuvantului ,,detinut''.Dar ce mai conteaza,important e ca am schimbat palaria...
La fel de incorect politic a devenit ca oamenii sa-si ceara drepturile,mai ales daca sunt salariale.Si asta pentru ca traim intr-o perioada de criza,cu o recesiune iminenta,anuntata de presedintele tarii.Cum poti sa mai ai curajul de a cere sa ti se asigure un trai decent,printr-o salarizare adecvata,cand un popor intreg a fost convins ca trebuie sa stranga cureaua si sa taca din gura pentru a nu deranja din lucru pe cei care trudesc pentru a scoate tara din criza?
Dupa rasunatorul esec al profesorilor, care s-au trezit ca lupta cu o tara intreaga nu doar cu guvernul,in momentul in care au cerut sa fie respectata o lege adoptata atat de parlament cat si de presedinte,nimeni in tara asta nu mai risca sa ceara sa i se asigure un salariu care sa-i asigure prevederea constitutionala si lozinca prezidentiala de,, a trai bine''.

Pe de alta parte,este corect politic sa transformi o sarbatoare a unei profesii,de lucrator de penitenciare,intr-o sarbatoare a delicventei si a recidivei,prin organizarea de spectacole si manifestari publice ,care mediatizeaza latura profund umana a unor sarmane persoane private de libertate,care dintr-o greseala oarecare(omor,viol,talharie,hotie)au ajuns sa sufere prin izolerea de o societate care a hotarat ca ei reprezinta un pericol,trimitandu-i in niste asezaminte cu trei mese pe zi,apa curenta,televizor in camera si multe alte facilitati la carte multi dintre batranii satelor romanesti nici nu cuteaza a gandi.
Este de asemenea corect sa privezi pe cei care ar trebui sa se bucure de aceasta zi,de posibilitatea de a petrece cu familia sau cu colegii,reinventand sarbatorirea prin munca si suspendand un fond de premiere care se constituie,potrivit unei legi in vigoare,tocmai pentru astfel de ocazii.

La fel de corecta a devenit si politica deciziilor confidentiale,a celor unilateral concepute si obligatoriu implementate,care au scopul de a da masura puterii de impunere si de a satisface orgoliile celor care le-au conceput.Si asta intr-o profunda nepasare fata de oamenii carora urmeaza sa li se adreseze deja desuetul mesaj cu urari de bine si putere de munca,etc.etc.etc.
Diferenta fata de sistemul care a conceput aceasta expresie,este ca la ei este la fel de ,,politically correct''sa-ti asumi esecurile,chiar daca nu sunt ale tale personal ci ale echipei pe care o conduci.De asemeni este perfect corect sa nominalizezi pe cei care au comis greseli grave si sa-i tragi la raspundere.Din pacate ,la noi este mai corect sa treci cu vederea greselile echipei,sa negi existenta esecurilor si sa cauti tapi ispasitori de regula tocmai din randul celor care au pus degetul pe rana.

Merita sa ne intrebam cat de corect este politicul si cat de politic este corectul si daca reusim sa gasim un raspuns corect inseamna ca suntem buni de politica.Corect?

2 Comments:

Anonim said...

Sa speram ca aceasta postare va fi citita si de cei ce pot schimba ceva...in bine.

LITOVOI said...

Bravo Paul.Articolul are substanţă. Rămâne ca cei care au de tras concluzi să le tragă.Parcă pe zi ce trece începem să fim unul.