duminică, 21 iunie 2009

CAT COSTA INCOMPETENTA?

Radu Ragea, subsecretar de stat în Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (MJLC), pretinde că transparența decizională este costisitoare. A făcut această afirmație în calitate de ministru al penitenciarelor, cum preferă să i se spună.
Invitat fiind la Consiliul Federativ al FSANP din 20.06.2009 Radu Ragea a recunoscut, pentru efectul retoric e adevărat, că e prost și incompetent. A fost singurul moment în care cei prezenți au fost de acord cu afirmațiile acestuia. A fost momentul în care un discurs agresiv, aberant și incoerent, întrerupt de întebări la care ministrul penitenciarelor nu a avut răspuns, a convins.
Radu Ragea nu poate explica de ce impactul financiar al reprofilării penitenciarelor este necunoscut. Are pretenția ca sindicatele să facă această evaluare. Ministrul penitenciarelor nu stie nimic despre reorganizare, nu intelege programul de lucru pe care-l schimbă și nu are idee când vor putea fi acoperite obligațiile privind miile de ore suplimentare efectuate și neplătite.
Ministrul Ragea nu știe cum vor putea fi plătite datoriile către furnizori și nici ce se va întâmpla când zecile de somații primite de penitenciare vor fi puse în aplicare. Sunt probleme reale care nu vor disparea doar pentru că Radu Ragea există, este demnitar și vorbește.
Incompetența costă, transparența decizională înseamnă responsabilitate. Asta vă sperie domnule... ministru.
sursa: www.fsanp.ro

0 Comments: