Stirile care parvin din zona politicului, cu influente directe asupra sferelor
economica si profesionala, nu suna deloc bine. Se vorbeste de diminuari salariale (prin taierea unor sporuri), se aud zvonuri privind neacordarea salariilor compensatorii la pensionare (speram doar zvonuri), multasteptatele concursuri de promovare se tot lasa asteptate, cresterile salariale sunt doar un vis frumos, si tot asa am putea continua inca mult timp.
In fata acestei invazii de vesti proaste cu ce ne putem apara? Si mai ales putem sa ne aparam? Pentru ca de cele mai multe ori suntem pusi in fata faptului implinit!
Incercam sa opunem rezistenta prin organizarea in sindicate, prin actiuni individuale in instanta, dar de cele mai multe ori asistam la o abandonare a ideii de lupta, la retragerea in pasivitate si la ascunderea dupa vesnicul ,,sa ne fereasca Dumnezeu de mai rau''.
Acceptarea cu resemnare a raului, departe de a rezolva problemele, nu face altceva decat sa dea curaj celor care pentru a-si ascunde nestiinta, sau neputinta, ne ameninta cu tot felul de scenarii apocaliptice care, spun ei, s-ar abate asupra noastra daca nu acceptam dogmele pe care se straduiesc sa le prezinte ca singurele in stare sa ne ajute sa depasim aceasta etapa grea pe care o traversam cu totii (e adevarat ca la o scara diferita).
Lupta cu sistemul, de unul singur, are foarte mici sanse de reusita (intr-un timp rezonabil) pentru a-ti conferi satisfactia victoriei. Multi dintre noi au trecut probabil printr-o astfel de experienta si stiu ce inseamna procesele interminabile cu termene stabilite parca special cu scopul de a te descuraja in demersul pe care-l intreprinzi.
S-ar parea ca o solutie ar fi constituirea de sindicate sau asociatii profesionale, care prin statut sunt menite a apara drepturile membrilor. Dar si aici sunt probleme.
Un sindicat, ca sa fie infiintat, are nevoie de 15 oameni. Ca sa fie puternic trebuie sa aiba binisor peste jumatate din angajatii institutiei in care fiinteaza. Ca sa se faca auzit cat mai sus trebuie sa intre intr-o federatie, de preferat cu alte sindicate din acelasi domeniu. Si ca sa fie auziti sus de tot acesti oameni trebuie sa adere la o confederatie. Pare simplu, frumos si usor de realizat.
Ei bine nu-i asa!
E greu sa gasesti 15 oameni care sa aiba curajul sa se puna contra conducerii, ,,a mainii care-i hraneste'', si sa ceara ceva mai mult decat li se ofera din oficiu.
E greu sa cresti numarul acestora si totodata sa reusesti sa-i convingi ca au aceleasi interese desi sunt de varste, specializari si studii diferite. Spiritul de solidaritate ne este specific doar cand vorbim de echipa favorita de fotbal, mai putin cand trebuie sa ne obtinem drepturile. Majoritatea cred ca odata intrat in sindicat trebuie doar sa plateasca cotizatia si atat. Actiunile sindicale sunt un moft. Sunt 3 ,5 sau 7 oameni alesi, care n-au decat sa se agite. Restul... avem de primit!
Federatia este o structura care apare inevitabil intr-un astfel de algoritm, intrucat un sindicat este reprezentativ doar la el acasa si cele mai multe probleme se rezolva mult mai sus. De aceea aparitia federatiei este inevitabila. Dar ca orice structura cu organe de conducere la nivel national,apare nelipsita lupta pentru putere.
Motivele pentru care este dorita puterea sunt din cele mai variate: orgoliu, dorinta de afirmare, sau de propulsare, bunele intentii, ambitia de a schimba ceva si o multitudine de alte motive mai mult sau mai putin importante.
Problema este ca fiind mai multe sindicate, pot aparea mai multe federatii. Chiar daca au acelasi scop si reprezinta acelasi grup profesional, care din presedintii acesor federatii ar renunta la federatia sa pentru a crea o mare federatie? S-ar putea rezolva prin metoda ,,Cuza" ori daca nu prin aducerea unui ,,Rege", care nu trebuie sa fie neaparat neamt. Dar pentru oricare din aceste doua variante trebuie sa existe o vointa comuna a ,,maselor''( sau un complot al conducatorilor).
Confederatia ar trebui sa-ti asigure spatele. Nenorocirea face ca spatele nostru vor sa-l tabaceasca cam toti. Pentru ca are un statut special. Si atunci cui sa te afiliezi, cand stii ca toti doresc doar cresterea numarului de membri, mai ales acum cand sindicalismul cam pierde oameni?
Uitandu-ne in ,,ograda'' altora, in special la profesori, cadre medicale, studenti, vedem ca apartenenta la un anumit grup profesional ii uneste si le da putere. Cele mai ample miscari de protest se bazeaza pe aceste categorii, care au gasit cumva calea de a trece peste neintelegeri si rivalitati in numele unui scop comun:apararea propriilor interese.
Nu spiritul civic a reusit sa-i adune impreuna ci dorinta de a nu-si pierde drepturile castigate, mai ales pe cele salariale. Indiferent de motivul fiecarei factiuni, au reusit sa se puna de acord cu privire la modul de actiune.
Dar noi? Suntem pregatiti sa protestem? Suntem macar dispusi sa dialogam? Poate am reusi in felul aceste sa diminuam din raul care se prefigureaza daca nu am reusi sa-l eliminam. Dar pentru asta trebuie sa ne dorim acest lucru, nu doar sa ne plangem.
PS : Deci, credeti ca suntem pregatiti? Eu cred ca nu!
economica si profesionala, nu suna deloc bine. Se vorbeste de diminuari salariale (prin taierea unor sporuri), se aud zvonuri privind neacordarea salariilor compensatorii la pensionare (speram doar zvonuri), multasteptatele concursuri de promovare se tot lasa asteptate, cresterile salariale sunt doar un vis frumos, si tot asa am putea continua inca mult timp.In fata acestei invazii de vesti proaste cu ce ne putem apara? Si mai ales putem sa ne aparam? Pentru ca de cele mai multe ori suntem pusi in fata faptului implinit!
Incercam sa opunem rezistenta prin organizarea in sindicate, prin actiuni individuale in instanta, dar de cele mai multe ori asistam la o abandonare a ideii de lupta, la retragerea in pasivitate si la ascunderea dupa vesnicul ,,sa ne fereasca Dumnezeu de mai rau''.
Acceptarea cu resemnare a raului, departe de a rezolva problemele, nu face altceva decat sa dea curaj celor care pentru a-si ascunde nestiinta, sau neputinta, ne ameninta cu tot felul de scenarii apocaliptice care, spun ei, s-ar abate asupra noastra daca nu acceptam dogmele pe care se straduiesc sa le prezinte ca singurele in stare sa ne ajute sa depasim aceasta etapa grea pe care o traversam cu totii (e adevarat ca la o scara diferita).
Lupta cu sistemul, de unul singur, are foarte mici sanse de reusita (intr-un timp rezonabil) pentru a-ti conferi satisfactia victoriei. Multi dintre noi au trecut probabil printr-o astfel de experienta si stiu ce inseamna procesele interminabile cu termene stabilite parca special cu scopul de a te descuraja in demersul pe care-l intreprinzi.
S-ar parea ca o solutie ar fi constituirea de sindicate sau asociatii profesionale, care prin statut sunt menite a apara drepturile membrilor. Dar si aici sunt probleme.
Un sindicat, ca sa fie infiintat, are nevoie de 15 oameni. Ca sa fie puternic trebuie sa aiba binisor peste jumatate din angajatii institutiei in care fiinteaza. Ca sa se faca auzit cat mai sus trebuie sa intre intr-o federatie, de preferat cu alte sindicate din acelasi domeniu. Si ca sa fie auziti sus de tot acesti oameni trebuie sa adere la o confederatie. Pare simplu, frumos si usor de realizat.
Ei bine nu-i asa!
E greu sa gasesti 15 oameni care sa aiba curajul sa se puna contra conducerii, ,,a mainii care-i hraneste'', si sa ceara ceva mai mult decat li se ofera din oficiu.
E greu sa cresti numarul acestora si totodata sa reusesti sa-i convingi ca au aceleasi interese desi sunt de varste, specializari si studii diferite. Spiritul de solidaritate ne este specific doar cand vorbim de echipa favorita de fotbal, mai putin cand trebuie sa ne obtinem drepturile. Majoritatea cred ca odata intrat in sindicat trebuie doar sa plateasca cotizatia si atat. Actiunile sindicale sunt un moft. Sunt 3 ,5 sau 7 oameni alesi, care n-au decat sa se agite. Restul... avem de primit!
Federatia este o structura care apare inevitabil intr-un astfel de algoritm, intrucat un sindicat este reprezentativ doar la el acasa si cele mai multe probleme se rezolva mult mai sus. De aceea aparitia federatiei este inevitabila. Dar ca orice structura cu organe de conducere la nivel national,apare nelipsita lupta pentru putere.
Motivele pentru care este dorita puterea sunt din cele mai variate: orgoliu, dorinta de afirmare, sau de propulsare, bunele intentii, ambitia de a schimba ceva si o multitudine de alte motive mai mult sau mai putin importante.
Problema este ca fiind mai multe sindicate, pot aparea mai multe federatii. Chiar daca au acelasi scop si reprezinta acelasi grup profesional, care din presedintii acesor federatii ar renunta la federatia sa pentru a crea o mare federatie? S-ar putea rezolva prin metoda ,,Cuza" ori daca nu prin aducerea unui ,,Rege", care nu trebuie sa fie neaparat neamt. Dar pentru oricare din aceste doua variante trebuie sa existe o vointa comuna a ,,maselor''( sau un complot al conducatorilor).
Confederatia ar trebui sa-ti asigure spatele. Nenorocirea face ca spatele nostru vor sa-l tabaceasca cam toti. Pentru ca are un statut special. Si atunci cui sa te afiliezi, cand stii ca toti doresc doar cresterea numarului de membri, mai ales acum cand sindicalismul cam pierde oameni?
Uitandu-ne in ,,ograda'' altora, in special la profesori, cadre medicale, studenti, vedem ca apartenenta la un anumit grup profesional ii uneste si le da putere. Cele mai ample miscari de protest se bazeaza pe aceste categorii, care au gasit cumva calea de a trece peste neintelegeri si rivalitati in numele unui scop comun:apararea propriilor interese.
Nu spiritul civic a reusit sa-i adune impreuna ci dorinta de a nu-si pierde drepturile castigate, mai ales pe cele salariale. Indiferent de motivul fiecarei factiuni, au reusit sa se puna de acord cu privire la modul de actiune.
Dar noi? Suntem pregatiti sa protestem? Suntem macar dispusi sa dialogam? Poate am reusi in felul aceste sa diminuam din raul care se prefigureaza daca nu am reusi sa-l eliminam. Dar pentru asta trebuie sa ne dorim acest lucru, nu doar sa ne plangem.
PS : Deci, credeti ca suntem pregatiti? Eu cred ca nu!
1 Comment:
Anonimul Z Bună seara, încep prin ("In fata acestei invazii de vesti proaste cu ce ne putem apara?Si mai ales putem sa ne aparam?") a intreba ce poate face FSANP pentru aşi proteja membrii pe care îi are în federaţia sa !!!.....concret, ce poate să facă?!. Acum să vedem conducerea FSANP ce putere are şi D-ul Dumitraşcu (cu relaţiile care le are, că prea la-ţi lăudat) cu ce poate ajuta sistemul ANP, pentru menţinerea sporurilor, salariilor, drepturilor....etc., în nebuloasa actuala de negocieri guvern-sindicate credeţi că este înţelept să ieşim în stradă....dar să spunem şi cât câştigăm!!..nu??....;auzeam pe unii lideri de sindicat (din structura FSANP), că ar fi o idee bună să ieşim să protestăm în stradă, să luptăm pentru ce am câştigat...,prin proteste stradale...,ar fi o greşală fatală(în opinia mea personală) un miting...etc. Avem nevoie de oameni cere să ne reprezinte la negocieri cu guvernul, dar cine negociază (în afară de reprezentanţii Federaţiei Publisind/BNS, Ştefan Teoroc şi Mihaela Neacşu...sunt din sistemul nostru şi reprezintă tot sistemul sindical din ANP) cu adevărat pentru mine, pentru tine, pentru toţi?!?!.....reprezentanţii Federaţiei Publisind, fie că ne convine sau nu, acesta este adevărul. Sperăm să se sfârşească cu bine..., sănătate.
Post a Comment